Ciorbiţă ţărănească de zarzavat, acrită cu zeamă de corcoduşe
Ciorbiţa mea conţine aproape toate zarzavaturile ce se găsesc în acest anotimp pe piaţă şi prin grădinile gospodarilor, şi anume:
1 morcov;
1 păstîrnac;
1 pătrunjel;
o ţelină;
o ceapă;
un cartof;
un dovlecel;
1 ardei gras;
o mâna de mazăre (am avut grijă şi am pus la congelator);
o mână de fasole păstăi (verde sau galbenă);
1-2 bucheţele de conopidă;
3-4 roşii - decojite;
verdeaţă leuştean, frunze de ţelină şi tarhon;
sare;
sare;
o cană de chisăliţă de corcoduşe verzi; borş sau zeamă de lămâie;
2, 5 l apă.
Preparare
Ceapa se curaţă, se spală şi se taie mărunt, legumele se curăţă şi se toacă cuburi, roşiile se taie sferturi sau cuburi, verdeaţa de spală şi se toacă mărunt.
Morcovul, păstârnacul, pătrunjelul, ţelina, se înăbuşe în ulei cu puţănă apă, timp de 15 minute. Se completează cu apă fierbinte, se adaugă ceapa şi celelalte legume, fără roşii. Se continuă fierberea şi când legumele sunt aproape fierte se adaugă roşiile.Cu 5 minute înainte de a fi gata se adaugă zeama de corcoduşe şi se lasă să dea în câteva clocote.
La final se potriveşte de sare şi se pune verdeaţa.
Vinete cu ardei gras şi roşii
4 vinete mijlocii;
2 cepe;
4 - 5 buc. ardei gras , de preferinţă ardei capia;
5 - 6 roşii
o căpătână mare de usturoi;
verdeaţă ( mărar, ţelină şi patunjel verde, tocate mărunt);
o crenguţă de cimbru proaspăt;
sare;
ulei.
Se taie vinetele felii groase de un deget, se opăresc câteva minute introducîndu-se în apă clocotită cu sare. Se scurg bine. Se dau prin făină şi se prăjesc la foc mic, să fie pătrunse bine. Se scurg bine de ulei şi se aşează pe un prosop de hârtie.
După ce am prăjit vinetele, pregătim sosul.
Ceapa curăţată se taie solzişori, se căleste, se adaugă ardeiul curățat și tăiat feliuţe subţiri, roşiile curăţate de pieliţe, tocate felii și usturoiul curăţat și tocat mărunt. Se potriveşte de sare. Se pune un sfert de linguriţă de piper. Se fierbe acoperit.
Vinetele se aşează într-un vas (Yena) în straturi, între straturi se pune sosul. și se presară verdeaţă. Deasupra se pun felii de roşii. Se introduce vasul în cuptor aproximativ 15 - 20 minute. Când este gata se presară restul de verdeaţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu