La Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti, a fost organizat un târg cu ocazia celebrării pe 26 octombrie a Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir şi pe 27 octombrie a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştiului, sărbători ce se suprapune cu sărbătoarea lui Sânmedru, patronul iernii pastorale. Sânmedru încheie vara şi anunţă venirea toamnei, este asociat cu moartea naturii şi sosirea frigului.
Într-o atmosferă specifică toamnei şi satului românesc, organizatorii au oferit publicului vizitator un program foarte variat, pe durata celor 3 zile.
Publicul vizitator a avut ocazia să admire şi să participe la diverse ateliare de creaţie, de olărit, de ţesut, de podoabe populare. De asemenea au putut vedea şi asculta ansambluri folclorice din ţară şi străinătate, concursuri şi lansări de CD. Pe uliţele şi-n curţile caselor din cadrul muzeului au fost expuse spre vânzare produse gastronomice, legume şi fructe specifice toamnei cât şi covoare, ii, sau alte obiecte artizaanele.
Am vizitat târgul, duminică 25 octombrie, într-o minunată zi de toamnă, erau mulţi vizitatori, o atmosferă superbă de sărbătoare.