Vă prezint la "Croitoria de acasă", confecţionarea unei bluze tip ie, după un model tradițional românesc.
Materialul din care am confecţionat ia este pânză topită albă.
La început am copiat tiparele, pe care le-am așezat pe material lasând 1.5 cm rezerve pentru încheierea bluzei. Tiparul feţei poate fi folosit și pentru partea din spate cu menţiunea că răscroitura de la gât este doar de 2 cm .Tiparele au fost copiate după o ie mai veche: vezi articolul despre copierea tiparelor.
Am surfilat și încheiat bluza, totul fiind lucrat manual.
La baza gâtului, pe decolteul bluzei încheiate am tivit, la fel și la mâneci, apoi am croșetat cu fir de bumbac alb subţire, următorul model:
- primul rând care se prinde de tivul bluzei este lucrat cu croșeta : un pc.scurt, 4 oc.de lanţ, la distanţă de 3 mm între piciorușele scurte. Se continuă pâna se bordează toată răscroitura gâtului.
- R 2: 5oc.de lanţ, 3 pc. lungi triple lucrate pe sub lăntișorul de 4 oc. de rândul anterior, care se strâng toate într-un singur ochi (explicaţia va fi dată într-o postare ulterioară) , 3 pc.lungi , 5 oc.de lanț , 3 pc.lungi triple, și se repetă până se încheie randul al 2-lea;
R.3: 5 ochiuri de lanț, 5 pc. lungi simple lucrate pe sub lănțișorul de 5 oc. de la rândul anterior, 5 oc.de lanț și un pic scurt lucrat în ochiul care strânge cele 3 piciorușe triple de la randul anterior, și se repetă până se încheie rândul al 3-lea.
Acelaşi model se croșetează la bordarea mânecuțelor.
Prin găurelele formate la rândul al 2-lea, se introduce un şnur pentru strângerea decolteului după mărimea dorită. și la mânecuţe tot la fel.
Multumimm ptr stradanie !! foarte practice explicatiile
RăspundețiȘtergere