Motto

"Să trăieşti nu este suficient. Trebuie să ai soare, libertate şi o floricică" H. Ch. Andersen
Se afișează postările cu eticheta carne de pui. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta carne de pui. Afișați toate postările

luni, 7 noiembrie 2016

Pui cu ciuperci

Un preparat simplu, dar foarte gustos ce poate fi mâncat la prânz sau cină.
Pentru acest preparat avem nevoie de următoarele ingrediente:

1 pui sau 2 piepţi de pui
3 - 4 căţei de usturoi
 ulei, unt
3  roşii decojite
2 linguri cu pastă de roşii
4 ciuperci mari
1 lingură de cimbru verde tocat sau uscat
2 linguri  smântână 
2 ouă
sare, piper
pătrunjel verde tocat
Se tranşează puiul sau pieptul, se spală, se usucă cu seveţele se hârtie, se sărează şi piperează. Se prăjeşte pe toate părţile în 3 - 4 linguri de ulei încins.
Se toacă mărunt usturoiul şi se căleste cu o lingură de ulei încins câteva secunde, se pune cimbrul, roşiile tăiate cuburi şi pastă de roşii. După câteva minute se stringe cu 1/2 ceaşcă cu apă. Se fierb până sa îngroşat puţin sosul. Se toarnă sosul într-un vas termoizolant sau Yena, uns cu puţin unt sau ulei. Aşezăm bucăţile de pui. Ciupercile, curăţate, tăiate felii sau cuburi se  călesc cu 2 linguri de ulei până se înmoaie  şi zeama lăsată de ciuperci a scăzut.
Punem ciupercile peste bucăţile de pui.
Caşcavalul ras se amestecă cu smântâna, gălbenuşurile, sare şi piper, se toarnă peste bucăţile de pui şi ciuperci.
Se introduce tava în cuptor şi se lasă pănă se rumeneşte.
Se serveşte cu cartofi natur, stropiţi cu unt, piper  şi asezonaţi cu pătrunjel verde tocat mărunt,

Eu am pregătit din restul fripturii de pui rămase de la masa de duminică.

miercuri, 3 decembrie 2014

Pui cu legume la cuptor


Un pui,  100 ml ulei, 150 ml bere, 1 ceaşcă apă, 1 morcov mare,
4 - 6 cartofi, 2 ardei graşi, o ţelină, sare, piper, ghimpir, 3 - 4 căţei de usturoi, cimbru, rozmarin, boia dulce de ardei.o ceaşcă suc de roşii, pătrunjele verde.





Puiul se curăţă, se spală şi se despică în două, se sărează, piperează, se pun şi celelalte condimente. Se pune într-un castron şi se toarnă berea peste el.

 Se curaţă zarzavatul. Cartofii de taie felii de circa 1 cm, morcovul se feliază roadele, ţelina bastonaşe iar ardeiul rondele.
Se pune ulei în tavă, se aşează zarzavatul, se adaugă un praf de sare, piper şi cimbru. Se aşează puiul peste zarzavat, turnându-se zeama în  care a stat puiul. Se adaugă apă şi se introduce tava la cuptor.
Aprope de final se strpoşte cu o ceaşcă de suc de roşii şi se pune usturoiul tocat mărunt. Se mai ţine 10 minute la cuptor.
Când este gata se aromatizează cu pătrunjel verde tocat mărunt.




marți, 27 mai 2014

Carne de pui la cuptor


       Nimic nou pentru voi, toate gospodinele fac pui la cuptor, dar iată cum fac eu:


    - carne  de pui, pulpe şi aripioare (câte doriţi)
    - 1 linguriţă sare
    - 1 linguriţă piper;
    - 1 linguriţă cimbru;
    - l linguriţă boia dulce;
    - o cană cu bere (blondă sau neagră)
   -  un vârf de cuţit rozmarin pisat
   -o legatură de usturoi verde (sau 2-3 căţei de usturoi).

     Toate  ingredientele (mirodeniile) le pun într-un castron, apoi torn berea şi le amestec bine.
     În acest  amestec introduc pe rând bucăţile de pui şi le asezonez, să se prindă mirodeniile pe ele.
     Castronul cu carnea îl ţin în frigider aprox. 15-20 minute.
     Trag la tigaie cu puţin ulei, toate bucaţile de pui.
     Aşez bucăţile într-o tavă de teflon şi torn peste ele sosul din castron şi câteva fire de usturoi verde tocat mărunt.



                                                           


Tava cu friptura pregatita pentru a fi pusă în cuptor
Când sunt gata le scot din cuptor, acopăr tava cu folie de staniol şi le las 5-10 minute să-şi tragă sufletul.
Se servesc cu diferite garnituri şi salata.
Poftă mare !!!!