Motto

"Să trăieşti nu este suficient. Trebuie să ai soare, libertate şi o floricică" H. Ch. Andersen
Se afișează postările cu eticheta spumă de căpşuni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta spumă de căpşuni. Afișați toate postările

vineri, 7 august 2015

Bezele cu sirop de căpşuni şi îngheţată

Bezele


Pregătirea bezelelor a fost întotdeauna pentru mine o mare provocare. Având albuşuri de la prepararea ciorbei a la grec, m-am hotărât să fac un dulce nu prea pretenţios.











Am avut 5 albuşuri , 12 linguri de zahăr pudră, un praf de sare, 1/2 linguriţă de oţet, 1 linguriţă de esenţă rom,1 linguriţă zeamă de lămâie.

Albuşurile se bat cu mixerul, cu viteză mică pentru început şi când devin spumoase şi tari  adăugăm zahărul treptat, esenţa de rom şi zeama de lămâie. Mixăm cu viteză maximă încă 5  minute până se întăresc bine,  având un aspect lucios.


Dacă aveţi pos de ornat, puneţi bezeaua în el, şi într-o tavă tapeatată cu hârtie de copt, se pun bezelele în formele dorite. Eu nu am un pos corespunzător, aşa că am pus bezelele cu lingura de supă. Se introduce tava în cuptorul încălzit. Secretul coptului constă în faptul că bezelele se vor coace la foc mic cu uşa cuptorului întredeschisă (folosiţi o lingură de lemn pentru a fixa uşa cuptorului). Timpul de coacere este de 1 oră şi 30 minute. Este foarte important ca bezele să se răcească în cuptor.

Aranjarea prăjiturii:

Pe  farfuria de desert se pun 3 bezele, deasupra se toarnă spuma de căpşuni şi se ornează cu îngheţată de căpşuni.

Poftă buna !!!

 Este delicios!!!!







Acesta este soţul meu un mare pofticios !!!!!!



duminică, 7 iunie 2015

Spumă de căpşuni


Fiind duminică, m-am gândit să fac un desert uşor şi răcoritor, aşa că am cules din grădina mea căpşuni, mure şi coacăze.


Pentru spuma de căpşuni  am folosit:

5oo g de căpşuni
2 albuşuri
200 g zahăr
1 lingură zeamă de lămâie





Mod de preparare:

Se spală căpşunile şi se înlătură codiţele. Zdrobim căpşunile cu zahărul şi le punem într-o strecurătoare. 


Sucul se poate folosi la prepararea siropului de căpşuni.

Albusurile se bat spumă împreună cu zeama de lămâie. Când spuma de albuşuri este albă şi tare se adaugă căpşunile, mixând până se întăreşte din nou şi creşte în volum.
Spuma de căpşuni se serveşte în cupe, se ornează cu căpşuni sau frişcă.
Eu am decorat cu mure şi coacăze.