Motto

"Să trăieşti nu este suficient. Trebuie să ai soare, libertate şi o floricică" H. Ch. Andersen

sâmbătă, 14 martie 2015

Primăvara în grădină - martie 2015

Mult aşteptata primăvară îşi face simţită sosirea, chiar dacă nopţile sunt reci şi dimineaţa cade brumă sau chiar mai îngheaţă geamurile maşinii. Primii vestitori ai primăverii au răsărit şi în grădina mea. Acum când scriu pe blog în locul lor şi-au făcut apariţia alte gingaşe flori specifice primăverii.



Narcisele, lalele şi zambilele se grăbesc să prindă şi ele zile însorite şi să înflească în toată splendoarea lor. 






Adăugați o legendă

În aceste zile fiind mai cald ne-am ocupat de curăţarea şi săparea brazdelor. Au fost curăţate şi îndepărtate unele rădăcini şi buruieni. Am mai îmbogăţit pământul adaugând pământ vegetal amestecat cu mraniţă, ca rezervă de hrană pentru flori. Am tuns trandafirii, prima lucrarea a fost  de îndepărtarea ramurilor uscate, bolnave şi îmbătrânite şi  doua a fost tăierea propriu-zisă a ramurilor, ca trandafirii să-şi păstrăze forma aspectoasă şi bogată. Tăierile corecte stimulează dezvoltarea noilor lăstari şi a mugurilor, astfel va face mai multe flori.
În toamnă am tăiat numai florile uscate şi pedunculii.

Câteva reguli pe care le-am respectat la tunsul trandafirilor:
- ramura trebuie tăiată deasupra unui mugure care este orientat spre exterior, pentru a creşte mai stufos şi viguros;
- tăierea se va face la 0,5 cm deasupra lăstarului sau mugurului, în unghi de 45 grade. Scurtarea trandafirilor se va face pâna la înălţimea dorită. Dacă doriţi să daţi o formă specială tăiaţi şi ramurile sănătoase, dar fără a exagera. 
În zona rădăcinilor am afânat solul şi l-am amestecat cu îngrăşăminte.
Tufa de liliac, gutuiul japonez şi tufa de iasomie au fost cosmetizate.
Mugurii liliacului, înveliţi în solzişori bruni aşteptă hrana ce vine din pămînt care  îi va face să se dezvolte. Mugurele copil plăpând al arborelui aşteaptă căldura soarelui să înfrunzească.