Motto

"Să trăieşti nu este suficient. Trebuie să ai soare, libertate şi o floricică" H. Ch. Andersen

marți, 12 mai 2015

Floarea soarelui - croşetată


Dacă pictorii au imortalizat frumuseţea şi robusteţea acestei spectaculoase plante, ea rămîne asociată pentru totdeauna de numele lui Vincent van Gogh. De asemenea Floarea - soarelui a inspirat cineaşti ("Floarea-soarelui" film cu Sophia Loren şi Marcello Mastroianni), muzicieni, dar şi pe artistele lucrului manual prin goblenuri, broderii artistice şi croşetate.
Iată că am încercat şi eu  să redau  frumuseţea acestei minunate plante, prin micul mileu croşetat cu multă dragoste.

Este un  mileu uşor de croşetat. 
Pentru a reda întocmai culorile acestei plante, am folosit aţă de croşetat Flavia grosimea firului 10, de culoare maro, verde şi un galben aprins. Croşeta este nr.7 (1,3 mm).

Acest model poate fi folosit la croşetarea unei feţe de masă şi
mileuri mai mari, formate din 3, 4 sau mai multe flori, aplicatii pe bluze, perne decorative etc.






Se va croşeta un lănţişor din 7 ochiuri care se încheie cu un ochi alunecat.
R.1 Pe inel se croşetează 12 picioruşe lungi (înalte).
R2. Se croştează 3 oc. de lanţ şi un pic.înalt în primul spaţiu, în al doilea spaţiu  2 pic.înalte şi aşa mai departe până la capăt, în final vom avea 24 picioruse înalte, se încheie  cu ochi alunecat în al doilea ochi de lanţ de la începutul rândului.
R. 3  Se croşetează 3 ochi de lanţ, 1 pic. înalt în primul spaţiu, şi în continuare în fiecare spaţiu dintre pic.înalte din rândul anterior câte 2 pic înalte, în final vom 48 de picioruşe înalte. Se încheie cu ochi alunecat (vezi fig.1). Se schimba culoare, se crosetează un ochi de lanţ verde :
R.4 Culoarea verde; se croşetează *(11 ochiuri de lanţ, ultimele 6 ochiuri le prindem cu picioruş simplu în al 5-lea ochi de pe lanţ formând o buclă, croşetăm 4 ochi de lanţ care se prind cu picioruş simplu  între picioruşele 3 şi 4 din rândul anterior, se repeta de la* până la capăt. Rezultă 12 arcade mari cu câte o buclă (vezi fig.2).
fig.2

R.5 Se schimba culoarea. Firul galben se introduce în bucla primei arcade şi se prinde cu un nod ( vezi fig. 3). Se croşetează în buclă 9 picioruşe înlate, lanţ de 5 ochiuri, 9 picioruse înalte. Aceste 18 picioruşe despărţite de lănţişor de 5 ochiuri se vor lucra în cele 12 bulcle ale  celor 12 arcade.(vezi fig.4,5,6,7.).
fig.3

fig.4
fig.5
fig.6
fig.7



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu