Motto

"Să trăieşti nu este suficient. Trebuie să ai soare, libertate şi o floricică" H. Ch. Andersen

vineri, 30 ianuarie 2015

Bordură dantelată croşetată cu trandafiri

Dantela croşetată cu trandafiri este delicată şi elegantă, poate fi ataşată la  obiecte  pentru decorarea mileurilor sau feţelor de masă.
Se poate folosi aţă de croşetat nr. 8 sau 10 cu o croşetă adecvata aţei. Eu am folosit aţă macrame, albă, nr. 40/2x3 de la "Favil"- Rm. Vîlcea şi o croşetă Tulip nr.11 - 1,05 mm. 











Se începe pe un lănţişor de 48 ochiuri
R1. 3 ochi de lanţ, 3 picioruşe lungi (sau înalte), apoi în continuare se vor lucra 14 picioruşe înalte despărţite de câte 2 ochiuri de lanţ, fixate din 2 în 2 ochiuri de pe lanţ (vor rezulta 15 pătrăţele), în ultimul ochi de lanţ se croşetează un grup de 3 pic. înalte, separate de câte 2 ochi de lanţ, 3 pic.înalte.

R2. 1 picioruş simplu, 4 pic. simple în dreptul primelor 3 pic. din grupul din R1 şi în spaţiul liber dintre grupurile de 3 pic, tot în acest spaţiu se croșetează 2 grupuri de câte 3 picioruşe despărţite de câte 2 ochiuri de lanţ, 2 ochi de lanţ, 1 pic înalt în primul pic. înalt din grupul de jos, 2 ochi de lanţ. 1 pic. înalt în dreptul pic.înalt de jos, 2 ochi de lanţ un pic. înalt în dreptul pic.înalt de jos. În continuare  (vezi schema) se vor lucra 12 picioruşe înalte (8 pic înalte se vor lucra câte două în spaţiile libere, 4 pic înalte în dreptul celor 4 pic. de jos- (pătratele 13, 12, 11 și 10 conform schemei alăturate) mai departe se croșetează conform desenului.

R3.Se va lucra conform desenului - la ultimul grup de câte 3 picioruşe despărţite de 2 ochi de lanţ, se va lucra în continuare un lanţ de 5 ochiuri care se prinde în ultimul pic. al ultimului grup de trei pic. din R2. Vezi desenul.

R. 4. Pe lanţul de 5 ochiuri se croșetează 2 picioruș simple, lanţ de 4 ochiuri, 2 piciorușe simple lanţ de 4 ochiuri, 2 piciorușe simple, lanţ de 4 ochiuri, 2 piciorușe simple (se formează 3 colţişori), 4 pic simple în dreptul celor 3 picioruşe ale grupului din rândul anterior şi 1 pic. simplu în spaţiul dintre grupurile din R3, tot în acest spaţiu se lucrează grup de câte 3 pic înalte despărţite de 2 ochi de lanţ, mai departe vezi schema alăturată-

R5. Se va lucra conform desenului alăturat, la sfârşit, după grupul de câte 3 pic. înalte despărțite de câte 2 ochiuri de lanţ, se lucrează un lanţ de 5 ochiuri şi se repeta ca la rândul 4 (cei 3 colţişori).
R.6 Se lucrează conf.desenului.

Legendă








Tăiţei de casă - Supă de găină cu tăiţei de casă

 Nu am să scriu reţeta pentru supă de găină (vezi postarea" Supă de pui cu găluşti"), dar am să scriu cum fac tăiţeii de casă, care sunt mult mai buni decât cei din comerţ.

Cantităţi:
pentru ou de aproximativ de 60 de grame se pun 90 g de făină.

Eu am avut un ou mare de la ţară care avea 90 de g pentru care am pus 135 g făină şi un praf de sare.
Într-un castron, ouălele se bat bine cu un praf de sare până când încep să facă spumă, se adaugă făina, se amestecă cu furculiţa, iar când s-a încorporat făina se frământă cu mâna. Aluatul se pune  pe masă, presărată cu făină şi se framântă cu mâna, îndoind mereu aluatul sub podul palmei, aproximativ 5 minute, până se dezlipeşte de mână şi de masă şi nu mai necesită făină. Aluatul trebuie să fie mai vârtos, dar nu prea tare. Dacă aluatul se taie cu un cuţit se vor observa băşicute de aer. Aluatul se taie în bucăţi (după câte ouă am folosit). Bucăţile de aluat se fac în formă de mingi şi se lasă să se odihnească 10 minute, acoperite cu un prosop, ca să nu prindă crustă. Aluatul va deveni mai elastic şi se va întinde foarte uşor.
După 10 minute se întinde prima foaie în formă rotundă, cât mai subţire,  presărând făină ca să nu se lipsească de sucitor şi de masă. Foaia se lasă apoi să se usuce, 10 - 15 minute, întinsă pe un prosop sau faţă de masă din pânză. Nu trebuie să se usuce complet. Apoi se rulează foaia şi pe un tocător se taie tăiţei subţiri sau mai laţi, după dorinţă.Tăiţei se răsfiră pe masă, pe măsură ce se taie. Tăiţeii răsfiraţi în strat nu prea gros, bine uscaţi, se păstreză în cutii, la un loc uscat, folosindu-i la nevoie.




Adăugați o legendă




Confecţonarea iei cu motive populare - partea a IV-a

 Bună dimineaţa,

După câteva zile de tăcere şi asta pentru că am lucrat intens la brodarea iei , voi posta poza cu ce am lucrat pâna acum. Întradevăr merge puţin mai greu deoarece  aşa cum am mai spus pânza este foarte subţire şi deasă. Dar nu mă las bătută, merg înainte.....

vineri, 23 ianuarie 2015

Confecţionarea iei cu motive populare - partea III

 Bună dimineaţa! Nu ştiu cât de binevenite sau utile sunt postările mele privind confecţionarea iei mele, dar voi continua să va scriu cum înaintez cu lucrul şi brodatul.
Cea mai dificilă etapă, este cea a alegerii modelului de broderie, după cum v-am mai spus îmi doresc un model din zona Munteniei. Foarte greu sa mă decid, tot ce am găsit de internet mi-a plăcut şi-mi este greu să mă decid. Am sa vă  prezint mai jos câteva modele care mi-au încîntat ochii:
Modelul ales pentru ie.







Aceste modele sunt preluate din cartea "Puncte şi cusături româneşti" de Scânteianu Mihaela.























Model muntenesc de pe Internet
Roata norocului


Acesta este  modelul pentru care am optat. Se numeşte "Roatele cu pene" sau "Roata norocului". Acum să vad cum îl încadrez pe ia mea. Culorile vor fi roşu  şi negru.
Mulţumesc celor care m-au vizitat şi citit.
Va urma...







miercuri, 21 ianuarie 2015

Confectionarea iei partea a II-a


Aşa cum am promis vă ţin la curent cu etapele confecţionării iei.
Pot spune ca am terminat de tivit manual toate părţile componente ale iei. Bluza tip ie nu se va asambla decât după ce vom termina şi broderiile de pe piept (faţă) şi mâneci.









Fig.1
Punctul de găurele este cel mai obişnuit pentru a fixa diferite tivuri sau ca ornament pe lângă o broderie. Toate iile şi cămăşile bărbateşti populare au tivurile fixate cu ajururi care sunt foarte variate, unele mai simple altele mai complicate. Înainte de a scoate firele pânzei pentru găurele, se fixează exact distanţele egale de la marginea pânzei. Se scoate mai întîi un fir urmărindu-l exact, având grijă să nu se rupă. Se scot atâtea fire pe langă primul, cât trebuie sa fie de înalte găurelele. Găurelele se lucrează de la dreapta la stânga pe dosul lucrului (vezi fig.1)
. Se întăreşte firul în margine, se ia un număr de fire scoase ( 2, 3 sau 4, depinde de grosimea firului pânzei), mai mic decât numărul firelor scoase, de la dreapta spre stânga, scoţând acul deasupra firelor ca la feston, şi strângând firul, apoi se ia puţin din marginea materialului spre stânga. Se repetă mereu, urmărind ca numărul firelor luate pe ac să fie egale.

Fig..2
Dacă de vor face găurele duble (la o pânză mai groasă), se repetă acelaşi punct şi la partea de sus a firelor scoase, luându-se acelaşi număr de fire ca la rândul precedent ( vezi fig.2).

Găurelele se pot lucra şi în zig-zag.
Fig.3
Pentru aceste găurele trebuie sa se ia un  număr cu soţ de fire lucrându-se primul rând ca cel descris mai sus, iar la al doilea rând de găurele, se vor lua pe ac jumătate din firele unei grupe şi jumătate din firele următoarei grupe de fire, formandu-se astfel zig-zagul.Vezi fig.3 Aţa folosită la coaserea găurelelor trebuie sa fie de culoarea pânzei tot atât de subţire ca şi firele ţesăturii şi foarte rezistentă.
Va urma ....

marți, 20 ianuarie 2015

Confecţionare ie cu motive tradiţionale munteneşti

Acum cîteva săptămâni am văzut pe Facebook, concursul privind coasearea unei bluze tip ie, care să fie gata de Ziua Universală a Iei ( 24 iunie 2015). Întradevăr o mare provocare pentru mine care nu am de la cine culege informaţii despre cum se face o ie tradiţională şi de unde aş putea alege un motiv popular original. Rudele mele de la ţară nu mai sunt de mult printre noi. Am 5 cămăşi bărbăteşti lucrate pe pânză ţărănească dar croiul lor diferă de ie. Motivele sunt frumoase dar îmi doresc ceva special din zona Munteniei (Regat).
Îmi pare rău că nu am observat din timp înscrierea în concurs, acum nu mă mai pot înscrie, dar voi coase şi eu ia mea şi vă voi ţine la curent cu toate etapele pe care le-am parcurs până acum şi cele ce vor urma. Sper din tot sufletul să pot termina ia până la data evenimentului. În primul rând a fost problema alegerii pânzei topite sau pânză de casă. Pe internet am găsit ceva ce mi-a plăcut, dar eram obligată să cumpăr minim 15 m. Aşa că în cele din urmă am găsit la Bucur Obor două feluri de pânză, una foarte subţire şi deasă şi una mai groasă cu ţesătură mai rară. Mi-am cumpărat din ambele materiale. Pentru ia mea am ales pânza subţire, dar va fi dificil de brodat, întrucît voi fi obligată să mă folosesc de o lupă. Totodată de la Bucur Obor am cumpărat şi mulineul necesar pentru broderie (Anchor), am cumpărat mai multe culori deoarece nu mi-am ales motivul popular pe care aş dori să-l brodez. Am purces la croirea  iei, o etapă dificilă pentru mine, eu fiind mai plinuţă, nu vreau ca ia mea să fie prea largă. Vă voi da măsurile şi totodată tiparele bluzei mele. 

Bust – 105 cm, Şold- 105 cm, Mâneca- 65 cm.






Adăugați o legendă


Înainte de a croi bluza, introduce-ţi materialul la apă. Pânza mea nu a intrat la apă. Călcaţi bine materialul, apoi scoateţi fire pe lungime şi pe lăţime, pentru a îndrepta firele materialului.
Se pliază materialul, iar îndoitura va fi mijlocul feţei, spatelui şi mânecii.

AŞEZAREA TIPARELOR PE MATERIAL:

Tiparele se fixează în ace cu gămălie, prinzând ambele părţi ale materialului. Se va decupa pe linia punctată iar pe linia continuă se vor da semne de însăilare pentru a avea tivuri egele.

Rezerva lăsată de 2 cm  va reprezenta tivul pieselor croite. Marcaţi cu fir de aţă colorată mijlocul feţei, spatelui şi mânecii.
Tiparul spate aplicat pe material
Tipar faţă aplicat pe material












Aplicarea tiparului de maneca pe material



Fixarea părţilor iei pentru îmbinare cu punct cheiţă

Tiv cu ajur - punct de găurele



Pe linia continuă a fiecărei piese croite  se scot 4- 6 fire pentru găurele (ajur).
După ce vom face tivurile de jur împrejurul feţei. spatelui, mânecilor şi pavelor vom trece la brodarea
motivului popular ales. Eu acum sunt la executarea tivurilor şi ajurului.
Va urma.....




duminică, 18 ianuarie 2015

Bordură dantelată cu colţişori -partea a II-a

Final R5. lanţul de 6 ochiuri se prinde cu 1 picioruş orb de primul picioruş
înalt lung de la începutul R.5 (grupul de 6 picioruşe despărţite de 2 ochi de zale).

R 6. se continua cu: 3 ochi de lanţ, 2 pic.lungi înalte lucrate între picioruşele din R5, 3 pic.înalte lungi în spaţiul gol dintre grupului din R5, 2 ochi de lanţ, 3 picioruşe înalte lungi croşetate în acelaşi loc, 3 picioruşe înalte lungi în ultimele pic.al grupului din R5., lanţ de 5 ochiuri, 7 picioruşe scurte, lanţ de 5 picioruse, 6 pic.înalte lungi (3 în pic.din rândul anterior şi 3 în spaţiul gol al grupului din randul anterior), 2 ochi de lanţ, 6 pic înalte lungi (3 în spaţiul gol şi 3 în următoarele pic din R 5), lanţ de 5 ochiuri, 7 picioruşe simple, (am ajuns la colţ): lanţ de 8 ochiuri, 6 pic.înalte lungi, 3 ochi de lanţ, 6 pic.înalte lungi, lanţ de 8 ochiuri, 7 pic.simple.s.a.m.d.  la final ultimul lanţ de 5 ochiuri se prinde în primul picioruş din rândul anterior cu picioruş orb.se întoarce lucrul şi se lucrează 5 ochi de lanţ, întoarcem lucrul şi lucrăm un pic.orb în primul pic.al lanţului din R.6, se continua cu R 7.




Adăugați o legendă
R 7. 1 pic.înalt lung, spaţiu liber  2 ochiuri,  lanţ  de 2 ochiuri,1 pic.înalt lung spaţiu liber 2 ochiuri, 2 ochiuri de lanţ 1 pic.înalt lung în spaţiul liber dintre grupurile de pic.din R6, *2 ochi de lanţ 1 pic.înalt lung în primul pic.al grupului de 6 pic.din R6, 2 ochi de lanţ  1 pic.înalt lung, spaţiu liber 2 ochiuri,2 ochi de lanţ 1 pic.înalt lung în primul ochi al lanţului din R6, 2 ochi de lanţ 1 pic, înalt lung, în al 4-lea ochi al lanţului din R6, 2 ochi de lanţ, 5 picioruşe simple( peste cele 7 din rândul anterior,)* 2 ochi de lanţ 1 pic.înalt lung în al 3-lea ochi din lanţul din R6, 2 ochiuri de  lanţ 1 pic înalt lung, în primul pic al grupului de 6 din R6, 2 ochiuri de lanţ 1 pic înalt lung, croşetat între pic.3 şi 4 din R6, 2 ochi de lanţ 1 pic.înalt lung în ultimul pic inalt lung din primul grup de 6 pic.din R6, 2 ochi de lanţ  1 pic înalt lung în spaţiul dintre cele 2 grupuri de pic.înalte lungi din R6, se repeta de la *  pâna la *am ajuns la colţul mileului şi vom lucra: 2 ochi de lanţ 1 pic lung înalt în la 3 lea ochi din lanţul de 8 ochiuri din R6, 2 ochi de lanţ 1 pic lung înalt după 2 ochiuri , 2 ochi de lanţ 1 pic înalt lung în ultimul  (al 8-lea) ochi al lanţului din R6, 2 ochi de lanţ 1 pic lung înaltt după primele 2 pic înalte lungi din R6,2 ochiuri de lanţ 1 pic.înalt lung după alte 2 pic din R6, 2 ochi de lanţ 1 pic înalt lung în spaţiul dintre cele 2 grupuri de pic.din R6, 3 ochi de lanţ 1 pic înalt lung în acelaşi spaţiu gol din R6, 2 ochi de lanţ 1 pic lung înalt în primul pic din al doilea grup din R6, 2 ochi de lanţ 1 pic lung înalt după următoarele 2 pic.din R6, 2ochi de lanţ 1 pic.lung înalt în primul ochi al lanţului din R6, 2 ochi de lanţ 1 pic.lung înalt după două ochiuri din lanţ, 2 ochi de lanţ 1 pic lung înalt în al 7-lea ochi din lanţul din R6, 2 ochi de lanţ , 5 picioruse simple) în direcţia celor 7 din R6.  s .a.m.d.  la finalul rândului se vor croşeta  2 pătrăţele pentru completarea randului 7. ultima pătrăţică se prinde cu un pic orb în al 3-lea ochi din prima pătrăţică de la începutul rândului.
 Pe arcadele mici  vom avea câte 10 pătrăţele şi pe arcadele mari din colţurile mileului cate 13 pătrăţele. vezi figurile.de mai jos.
R8. se croşetează un lanţ de 5 ochiuri, 1 pic.lung înalt, în pic din R7, 2 ochi lanţ  1 pic înalt lung, în urm pic lung înalt din R7, 2 ochi de lanţ  1 pic lung înalt în urm pic din R7, *5 ochi de lanţ şi în regres 5 picioruşe înalte lungi despărţite de câte 2 ochi de lanţ (se formează pătratelele pe direcţia celor din R7.) 2 ochi de lanţ , 3 ochiuri simple  pe direcţia celor 5 din R7*, 2 ochi de lanţ,5 pic înalte lungi despărţite de câte 2 ochiuri de lanţ, se repeta de la*pâna la *am ajuns la colţul mileului unde se vor lucra 2 ochi de lanţ  2 pic lungi înalte despărţite de 2 ochi de lanţ în primul pic înalt lung din randul anterior, 5 picioruşe înalte lungi  despărţite de 2 ochi de zale în dreptul picioruşelor înalte din R 7, 2 picioruşe înalte lungi despărţite de 3 ochi de zale croşetate în spaţiul liber de 3 ochiuri din R7, 6 picioruşe înalte lungi despărţite de 2 ochi de zale în fiecare pic inalt lung din R7, în ultimul piciorus se mai lucrează 1 pic înalt lung, 2 ochi de zale, 3 pic simple pe direcţia celor 5 din R7. s.a.,m.d.
vezi figurile de mai jos.Pe arcadele mici de pe laturile mileului vom avea 11 pătrăţele, iar pe arcadele mari din colţurile mileului vom avea 13 pătrăţele.

R9.se vor croseta 2 pătrăţele pentru completarea arcadei şi se începe R9; în a treia pătrăţică se lucrează un pic.orb,3 ochi de lanţ,4 picioruse înalte lungi,un picou din 4 ochiuri de lanţ scăzut în primul ochi de cele patru, 5 picioruşe înalte lungi, 1 pic,simplu în următorul pic.lung din R8,14 picioruşe înalte lungi despărţite de un picou de 4 ochiuri lucrate în spaţiul de 5 ochiuri din R8,
1 pic simplu în următorul pic lung din R8, un grup de 10 pic înalte lungi  despărţite de un picou de 4 ochiuri, lucrate în a 9 pătrăţică din R8, 1 piciorus simplu în ultimul pic lung din R8, un pic simplu în următorul spaţiu liber (ultima pătrăţică din R8), 3 picioruse simple în dreptul celor 3 din R8, s.a.m.d. între arcadele mileului vor fi 7 pic.simple am ajuns la colţul mileului unde vom lucra: 2 pic simple în prima pătrăţică şi în primul pic.lung din R8, un grup de 10 pic.înalte lungi despărţite de un picou de 4 ochiuri, în a 3-a pătrăţică din R8, un spaţiu liber, un pic. simplu în urm.pic.din R8, un grup de 10 pic.desp.de un picou de 4 ochiuri în a 6-a pătrăţică din R8, 1 pic simplu în pic din urm.pic.din R8, un spaţiu liber, un grup de 14 pic. înalte lungi în spaţiul de 3 ochiuri din R 8( vârful modelului) şi în regres la fel, grup de 10 pic. în pătrăţelele 12 şi 15 din R8., se încheie cu 1 pic simplu în ultimul pic.din R8, şi 1 pic.simplu în ultima pătrăţică.Vezi figurile de mai jos.





Diagrama R3



Diagrama colţ
DIagrama
Diagrama
Diagrama



duminică, 11 ianuarie 2015

Bordură dantelată cu colţişori foarte elegantă-partea I.

Modelul pe care vi-l prezint  poate fi lucrat fie pe marginea unui şerveţel, faţă de masă, şal, poncho sau chiar margine la o perdea. De asemenea poate fi folosit drept garnitură la o rochie sau guler.
Motivul tip bordură este foarte frumos şi elegant.

Dacă dorim să croşetăm o bordură  dreaptă la un şal adică numai capetele pe lăţimea şalului sau un guleraş, trebuie să ştim că modelul este un multiplu de 3




 R1.
fig.1 R.1
Pe tivul făcut obiectului care nu trebuie să fie mai mare de 0.5 cm, se vor croşeta grupuri de lănţisoare de câte 9 ochiuri de lanţ despărţite de câte 2 picioruşe prinse de tiv. Distanţa dintre picioruşe va fi de aproximativ 2 cm. Se vor da semne pe marginea tivului, ţinând cont că acest model este un multiplu de 3(adică 15, 24, 30 s.a.m.d de lănţişore pe fiecare latură, iar în colţuri distanţa dintre picioruşe va fi de 1 cm de o parte şi alta a colţului mileului.) vezi fig.1. Primele 2 picioruşe se vor croşeta în al al 6-lea semn de pe latura din dreapta al colţului mileului. Lănţisorele se vor croşeta de jur împrejurul mileului şi ultimul lanţ de 9 ochiuri se va prinde cu 1 picioruş scurt între primele 2 picioruşe din tiv  de la începutul R1.
 R.2   În fiecare lănţisor din R1 se vor croşeta următoarele: 1 pic.orb,1 picioruş mare, 1 pic înalt, 4 picioruşe înalte lungi( acest picioruş se croşetează în modul următor: se pune un jeteu pe croşetă, se trage firul din spate, ochi  care se lucrează singur, ochiul rezultat se croşetează cu jeteul şi ochiul care rezultă cu cel de pe croşetă. Aşa se vor lucra toate picioruşele înalte lungi.), 2 ochiuri lănţişor, 4 picioruse înalte lungi, 1 picioruş înalt, 1 picioruş mare, acest grup se prinde cu 1 picioruş scurt între cele 2 picioruşe din tiv.
Acest model se va croşeta în fiecare lanţişor de jur împrejurul mileului, în afară de colţuri unde se vor lucra: 1 pic.simplu, 1 pic.mare, 1 pic.înalt, 4 pic.înalte lungi, 2 ochi de lanţ, 4 pic.înalte lungi, 3 ochi de lanţ, 4 pic.înalte lungi, 2ochi de lanţ, 4 pic.înalte lungi,1 pic.înalt,1 pic.mare şi se prind cu 1 pic.scurt între cele 2 pic. din tiv. Acest model se lucrează în colţuri. Vezi fig.2


Fig.2 Rând 2
Ultimul picioruş pe va prinde în direcţia celor 2 picioruşe din rândul anterior de unde s-a început R1.


R. 3 şi 4
R3. 5 picioruşe oarbe pe marginea primelor picioruşe din R2, un pic.scurt în spaţiul dintre cele 2 grupuri de picioruşe din R2., 3 ochi de lanţ, 2 pic.lungi înalte, 2 ochi de lanţ, 3 pic înalte lungi(care vor forma un grup de câte 6 pic.lungi înalte despărţite de 2 ochi de lanţ,) *4 ochi de lanţ ce se va prinde în mijlocul următorului grup din R2, cu un pic.simplu, 9 ochiuri de lanţ ce se va prinde în mijlocul următorului grup din R2 cu un pic simplu, 4 ochi de lanţ,  un grup de 6 pic înalte lungi despărţite de 2 ochi de lanţ, se repetă de la* până  în colţul obiectului unde lănţişorul  de 9 ochiuri se  prinde în primul spaţiu gol al grupului de pic.din R2 cu pic.simplu,(vezi fig.4), 4 ochi de lanţ, un grup de 6 pic înalte lungi despărţite de 3 ochi de lanţ, 4 ochi de lanţ ce se prinde în următorul spaţiu gol cu pic.simplu, 9 ochi de lanţ ce se va prinde în spaţiul gol al grupului de 12 pic. din R2,, se repetă de la * de jur împrejur, se încheie prinzând ultimul lănţişor de 4 ochiuri în primul picioruş al grupului de 6 din R3.(vezi fig. 3) şi fotografia de mai jos.


R.5 şi 6
R.4  2 pic scurte în pic.înalte lungi din rândul anterior, 1 pic scurt în spaţiul gol al grupului de 6 pic din R3, 3 ochi de lanţ 2 pic înalte lungi, 2 ochi de lanţ, 3 pic.înalte lungi, 5 ochiuri de lanţ prinse pe direcţia celor 2 pic din tiv, 11 pic simple pe lanţul de 9 ochiuri din R3, 5 oc.de lanţ prinse cu pic. simplu în spaţiul gol din grupul de 6 pic. din R3. (grup de 6 pic), un grup de 6 pic.înalte lungi despărţite de 2 ochi de lanţ, 5 ochi de lanţ, prins cu pic simplu pe direcţia  celor 2 pic din tiv, 11 picioruşe simple pe lanţul de 9 ochiuri, 6 ochi de lanţ, un grup de 6 pic. înalte lungi despărţit de 3 ochi de lanţ,6 ochi de lanţ ,11 pic simple ,1 pic.simplu, 5 ochi de lanţ, un grup de 6 pic înalte lungi desp. de 2 ochi lanţ s.a.m.d..randul 4 se încheie cu lanţ de 5 zale prinse în primul pic. din grupul de 6 pic. de la începutul R.4 cu  pic.simplu.(vezi fig.4 şi fotografia de mai jos).
R5   2 pic. simple în  următoarele pic. ale grupului de 6 pic. din R4, 3 ochi de lanţ, 2 pic înalte lungi,  2 ochi de zale, 3 pic înalte lungi, 6 ochi de lanţ, prins în direcţia celor 2 pic. din tiv cu pic simplu, 9 pic simple pe direcţia celor 11 din R4, 6 ochiuri de lanţ, un grup de 6 pic. înalte lungi desp. de 2 ochide lanţ,6,ochi de lanţ,9 pic simple, (am ajuns la colţ), 7 ochi de lanţ un grup de 6 pic înalte lungi desp. de 3 ochi de lanţ, 7 ochi de lanţ, pic simplu, 9 pic.simple pe direcţia celor 11 din R4. 6 ochi de lanţ ş.a.m.d. Rândul se încheie cu 6 ochi de lanţ prinse de primul pic din grupul de 6 pic. din R4, cu pic.simplu. 

Rândurile 6, 7, 8 şi 9 în următoare postare.     

                                                                                                                                                  
                                                                                                                                                 

sâmbătă, 10 ianuarie 2015

Muşchi file cu legume la cuptor

Iată că am început un an nou. 2015 să vă aducă sănătate,  prosperitate şi tot ce nu aţi realizat în 2014 să puteţi realiza în acest an. După câteva săptămâni de tăcere iată  că acum am găsit puţin timp să mă ocup şi de blog. A fost un sfârşit de an tumultos, cu pregătiri pentru Crăciun, revelion şi alte sărbători ce au urmat. Copiii, nepoţii, sora, fini şi alte rude ne-au călcat pragul la început de An Nou.
Acum gata cu sărbătorile, vreau să mă ocup şi de micul meu blog căruia i-am dus lipsa.
În acest an  mi-aş dori să am mai multe împliniri, pe lângă sănătate, căci dacă nu ai sănătate nu poţi realiza nimic.
02 ianuarie 2015
31 decembrie 2015




31 decembrie 2015

31 decembrie 2015

Nu mi-am făcut nici un plan de muncă, în activitatea mea profesională (acum sunt pensionară) am lucrat numai după plan: zilnic, săptămînal, lunar şi anual (chiar erai sancţionat dacă la începutul anului nu aveai făcute în agendă  planurile de muncă). Aşa că, acum fiind pensionară voi face ce îmi dictează inima, cheful, plăcerea şi dorinţa.  Cum acest an a demarat cu ninsoare şi geruri cumplite, am stat mai mult  în casă. ocupându-mă de treburi  ce anul trecut le-am tot amânat. Debarasarea de lucruri netrebuincioase a fost una din problemele care nu mai suferea amânare.


02 ianuarie 2015


Pe 2 ianuarie 2015, a înflorit crinul meu, care mi-a adus multă bucurie. Priveşte  pe geam şi zâmbeşte razelor de soare, cu toate ca afară sunt mult sub 0 grade.
Pentru că astăzi am pregătit ceva pentru prânz vă scriu mai jos reţeta:






 Muşchi file cu legume la cuptor

1kg muşchi file sau cotlet dezosat
2 morcovi mari, 2 cepe portivite, o felie de ţelină (eu am avut una de aproape 1 kg.), usturoi pisat, sare, piper, ierburi provensale,  1 kg. de cartofi şi o sticlă de bere de 300 ml.
Am  fasonat bucata de carne şi am feliat-o în 6 porţii. Am încins puţin ulei în tigaie şi am perpelit bucăţile de carne, pe care le-am scos şi le-am aşezat în tavă de ceramică.  
Cartofii i-am spălat şi i-am pus la fiert în coajă cu un praf de sare.
Morcovii curăţaţi şi spălati i-am tăiat rondele, ceapa solzişori. Am călit morcovii, ceapa şi le-am pus în tava cu carne, am aromatizat cu condimente. Cartofii fierţi i-am curăţat,  tăiat în sferturi şi i-am adăugat în tavă, peste care am turnat berea şi o ceşcută cu apă. Am acoperit tava cu folie de aluminiu şi am introdus-o în cuptorul încălzit în prealabil.
Se serveşte cu murături  sau alte salate.